Povestea noastră

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti... Se făcu că de mult, tare de mult era o lume în care toți oamenii se veseleau, copiii chiuiau, feciorii dansau iar mândrele coseau.

Trecerea anilor i-a istovit pe oamenii noștri și ei au început a uita; au lăsat în urmă bucuria, șezătoarele, dansul, meșteșugul și amu din lumea asta mare de care începu a vă povesti a mai rămas un colț. Vremea l-a cruțat și l-a ascuns între munți și văi, păzit de brazi înalți și căpițe raslete, răsunând în ecouri de râsete și veselie. La o aruncătură de băț de boierimea de la Bran, în liniștea Moiecului, pe Drumul Carului, zărești două căsuțe maramureșene cu pridvor cu flori și o biserică de lemn de toată frumusețea, cu un turn lung ce năzuie spre cer. Aci poposesc oaspeți aleși, și copii și părinți și prieteni să se bucure și să se mire.

Amu rânduirea aci, nu-i așa că ori și unde grijile și supărările rămân la poartă, că nu-i loc decât de joc și veselie. Straie ponosite, crestături în lemn tâlcuite, șindrile rânduite, toate șoptesc povestiri de odinioară, meșteri iscusiți împărtășesc tainele îndeletnicirilor de tot felul, iar gazdele te ospătează și te îmbie la joc.

Iar de aci, dragi feciori și fete, povestirea voastră este, cu tot ce ați trăit și meșterit, auzit și făurit!
Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!